Amnezia

                                                         III

            Poate ca uneori, impinsa de furie si deznadejde, imi doream sa dau uitarii totul. Dar nu in felul acesta. Imi doream ca trecutul sa nu mai doara atat, ca amintirea ei sa-mi ramana imprimata intr-un zambet. Nu pierduta in niste ochi goi. Nicidecum sa mi se stearga din minte. 
            Sunt momente pe care nimeni si nimic nu le-ar putea risipi. Momente in care simteai ca, doar intinzand mana, puteai atinge norii, momente ce iti doreai sa dureze o eternitate. Si totusi, orice inceput are si un sfarsit. Si stii ca la un moment dat, va veni timpul sa te desprinzi de anumiti … oameni, de anumite locuri, obiceiuri. Dar totul ramane in inimile noastre. Nimic nu se pierde.  Sau cel putin, asa credeam. Pentru ca… tot ce reprezenta EA era special. Era diferit. Puternic. Adanc infipt in inima si mintea mea si… ei bine, au fost trei ani strans imbratisati de fiinta ei. Pentru ca … pur si simplu se intampla ca in viata noastra sa apara niste oameni datorita carora ne dorim sa evoluam, oameni „vinovati” pentru ceea ce suntem ori pentru ceea ce vom fi. Oameni a caror amintire … in ciuda faptului ca nu vor fi mereu acolo, ca la un moment dat vor inceta sa ne calauzeasca pasii, va dainui pentru totdeauna in sufletele noastre. Oameni pe care timpul poate ni-i va rapi, ni-i va indeparta, dar ale caror chipuri nu se vor pierde vreodata. Oameni carora inima… nu le va da niciodata cu adevarat drumul. Chiar si atunci cand, poate mintea o va face.
            Pentru ca asa a fost. O priveam confuza. Incercam sa-mi dau seama ce a insemnat pentru mine. O priveam cautand-o si in cea mai neinsemnata amintire. Erau prea multe voci in mintea mea pe care incercam sa le deslusesc. Neglijasem tremurul inimii. Am crezut ca se datoreaza faptului ca trebuia sa-mi amintesc si n-o faceam, ca trebuia sa fac fata intensitatii din privirea ei. Dar nu acesta era motivul. Intr-un fel sau altul, o parte din minte o recunoscuse. Si se zbatea din rasputeri s-o imbratiseze. Sa-i … vorbeasca. S-o auda.
            … chiar daca nu mi-as fi amintit, sunt sigura ca la un moment dat, as fi ajuns sa simt acelasi lucru. Oricate amnezii as fi suferit, de fiecare data ar fi trezit in mine aceeasi admiratie.
            A revenit insa si durerea, caci… lucrurile nu s-au schimbat. Da, zambesc pentru ca s-a intamplat, dar inca mi-e nespus de greu sa accept ca s-a terminat.
Anunțuri

~ de Alinaaa pe Martie 10, 2011.

2 răspunsuri to “Amnezia”

  1. foarte frumos! mi-a placut! :*

  2. Cred ca e cel mai bun articol al tau.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: