Amnezia

I

            – Nu e de ajuns ca m-ati indepartat de ea, acum imi cereti si sa uit ca a existat? Orice, dar asta nu! Nu, imi pare rau, dar asta chiar nu se va intampla! Nu imi puteti face asta, e absurd!

            – Te rog sa-ti pastrezi calmul, Ali.

            – Sa-mi pastrez calmul? Dar cum as putea? Pentru voi nu sunt decat o papusa pe care o manevrati dupa cum voiti, trebuie sa va urmez acest joc murdar doar pentru ca asta vreti voi! Ei bine, nu am cum sa fiu calma in aceste momente.

            – E mai bine pentru tine sa dai uitarii venirea sa in aceasta casa.

            – Nu! Nu se va intampla, sa va intre bine in minte, niciodata! Voi chiar nu bagati de seama ca sunt OM si ca totusi, am sentimente? Aduceti oameni in viata mea ca dupa, cand aveti voi chef sa-i alungati! Cum puteti fi atat de orbi? Intre noi s-a creat ceva mult prea puternic, ceva ce n-am mai simtit niciodata pana acum, ceva ce voi nu veti distruge, oricat ati incerca. Si nu am de gand sa-i dau drumul doar pentru ca imi cere cineva asta! Voi… nici macar nu stiti cine sunt, ce sunt! Dar sunteti primii in a ma condamna si a va baga in viata mea, in a o distruge-o. Ea a fost singura care mi-a intrat sub piele, singura in fata careia n-a trebuit sa port masti. Si aceasta e ceea ce m-a atras cel mai mult la ea. Ea a ascultat ce aveam de zis, a fost mereu acolo, langa mine, fie ca aveam sau nu nevoie. Ea e ceva ce… voi nu veti fi NI-CIO-DA-TA. Si m-am saturat! M-am saturat sa fiu mereu controlata. Am incercat sa fiu amabila, rezonabila, draguta, dar s-a sfarsit. Nu mai suport, nu mai pot continua asa! Sunteti niste animale. Nu va ganditi decat la voi, vreti ca intreaga lume sa se inchine in fata voastra si stiti ce, va urasc!

           O lovitura puternica o doborî. Incepu sa tremure, simtind o furie cumplita pulsandu-i in vene, iar o lacrima i se desprinse din coltul genei. Statea cu ochii atintiti in podea, strangandu-si tot mai tare pumnii. Dupa cateva clipe, isi sterse cu dezgust lacrimile, afisand un zambet ironic.

         Privi pasii celor doi parasind camera, apoi usa inchizandu-se. Un tipat infundat ii rascoli sufletul si pur si simplu, izbucni in plans.

         Simtea ca si cum mii de pietre ii acopereau pieptul si ii devenea din ce in ce mai greu sa respire. Isi acoperi fruntea cu palmele si ramasese cateva secunde asa, apoi iesi din casa fara sa raspunda vreunei intrebari.

          Incepu sa alerge printre masini, printre oameni ce nu o cunasteau… de fapt, nu asta facuse si pana atunci? Totul pana cand, fara sa-si dea seama, iesise in strada unde un sofer, observand-o prea tarziu, o trantise brutal la pamant.

II

           Pasi in camera. Razele de soare patrudeau sfios prin perdea, parca dezmierdand pianul. Se apropie de el, privindu-l ca pentru prima oara. Se aseza pe scaun (cu picioarele sub ea, asa cum avea obiceiul, spre amuzamentul lui Tess), atingandu-i usor clapele. Isi plimba degetele tremurande de pe o clapa pe alta, ca si cum ar fi vrut sa le apese dar se razgandea. Apoi, dupa cateva ezitari, incepu sa cante. Sunetele rasunau ca desprinse dintr-o partitura citita pentru a mia oara. Parea in transa. Degetele pur si simplu refuzau sa se desprinda de pian, pana cand Chloe izbucni:

          – Ai revenit!

          Dar copila o privi intrebator, ceea ce a facut-o sa-si dea seama ca se inselase.

        – Cum ai facut asta?

         – Nu stiu … eu doar ….

         – Tu si fara memorie esti uimitoare.

          Un hohot de ras inunda camera. Era ceva din acel suras infloritor ce-o facuse pe Chloe sa trasara. Era identic: identic cu rasul lui Tess. 

          – … esti singura ca nu-ti mai amintesti nimic?

           – Pur si simplu e gol. Nu e foarte greu sa-mi dau seama asta, sopti coborandu-si privirea in pamant si zambind trist.

          – Dar cum e posibil? Rasul … si obiceiul de a mangaia clapele inainte de a canta, ca si cum esti nesigura pe tine. Sunt preluate de la Tess. Ai ceva din gesturile ei, in ciuda faptului ca nici macar nu-ti mai amintesti de ea…

            – Chiar crezi ca va functiona? intreba dupa o usoara ezitare.

            – Da! Fara nici o indoiala, vazand-o, iti vei aminti.

            – Si daca nu va fi asa?

             Chloe se uita la ea cu teama, schitand un zambet incurajator, apoi isi intoarse privirea spre usa intredeschisa. Fara sa apuce s-o priveasca, Ali se trezi cuprinsa in bratele lui Tess. O strangea cu putere, soptindu-i cat de fericita era s-o revada. Dupa cateva clipe in care Tess parea ca n-ar mai vrea sa-i dea drumul vreodata, se desprinse de ea, sarutandu-i fruntea, apoi se indeparta usor, tinandu-i inca mana intr-a ei.

            – Esti mai bine? rosti descurajata, cu ochii atintiti spre ea, cautand parca in ochii sai raspunsul.

             Dar Ali parea de piatra. Niciun fior, nicio tresarire nu i se schita pe chipul melancolic. Nu simtea nimic. Ochii sai erau mai reci si mai goi ca nicioadata. Nu-si simtea decat sufletul sfasiat ca nu putea raspunde intensitatii din privirea celei din fata ei.

             – Imi pare rau…

Anunțuri

~ de Alinaaa pe Martie 5, 2011.

Un răspuns to “Amnezia”

  1. frumos! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: