O convorbire in tren

(Pauza)

„Dinu: Va captiveaza lectura?
Anda (in gand): Ah, ce tip insuportabil! (Vorbit): Da…
Dinu: Cititi un roman?
Anda: Dupa cum se vede.
Dinu: De aventuri?
Anda: Sa zicem… psihologic…
Dinu: Si nu va plictiseste?
Anda: M-ar plictisi, mai degraba, o conversatie banala cu un … necunoscut.
Dinu: Pe mine, dimpotriva, m-ar plictisi… cunoscutul, pentru ca n-aduce nimic nou, n-are niciun farmec…
Anda: Scuzati, insa eu nu cred deloc in farmecul… necunoscutului. (In gand): Na! I-am zis-o… Cred ca am fost prea uracioasa.
Dinu: In schimb, eu cred in farmecul… necunoscutei.
Anda (in gand): Pare sa fie inteligent, tipul. Gaseste replici bune. (Vorbit, cu o usoara ironie): Daa? Credeti in farmecul necunoscutei? Nu cumva suferiti de imaginatie excesiva?
Dinu (in gand): E mai inteligenta decat credeam. E cazul sa-mi ascut armele. (Vorbit): N-am imaginatie. Sunt un om practic, rational. Ma bucur insa de oarecare sensibilitate. De aceea am tinut sa aflati cum s-a oglindit in mine fiinta dumneavoastra. (In gand): Nu stiu pentru ce i-am spus asa ceva… A fost o gretuitate…
Anda: Ma rog, la ce bun? De ce trebuie sa recunosc numaidecat acest lucru?
Dinu: E greu sa-mi dau seama. Poate va fi mai tarziu un punct de plecare sau de regasire. Ramane de vauzt. Deocamndata, trebuie sa multumesc intamplarii care v-a scos in calea mea.
(Scurta pauza; in acest timp:)
Dinu (in gand): Cred ca am pus bine problema, la un nivel ceva mai ridicat.
Andra (in gand): Uite ca nu spune numai balalitati toata ziua. Pare sa fie un intelectual ceva mai… rafinat. Ce meserie o avea?
Dinu (iarasi in gand): Mi se pare ca am inceput s-o interesez.
Anda (vorbit): Nu va grabiti cu multumirile. Faptul ca ni s-au incrucisat drumurile nu-i decat o coincidenta fara nicio semnificatie.
Dinu: Semnificatia n-a aparut inca. De fapt, ni s-a unit drumul, nicidecum incrucisat… Cel putin, pentru o bucata de timp. Unde mergeti?
Anda (spontan): Drept inainte! (Surade.)
Dinu (in gand): Fermecator raspuns, fermecator suras! N-a vrut sa-mi spuna unde merge…
Anda: Intotdeauna imi place sa merg inainte!
Dinu: Si mie la fel. De aceea, vom fi macar o ora impreuna…
Anda: Si dupa asta?
Dinu: Cine poate sa stie? Va dati seama ce rol joaca intamplarea in viata unui om?
Anda: Nu inteleg. Ce intamplare?
Dinu: Chiar asta pe care o traim! De ce v-am intalnit pe dumneavoastra si nu pe alta? De ce dumneavoastra a trebuit sa ma intalniti pe mine si nu pe altcineva?
Anda: Ca sa fiu sincera, mi-e indiferent pe oricine as fi intalnit. In afara, bineinteles, de… sa zicem- sahul Persiei…
Dinu: De ce? (Rade.)
Anda: Stiu eu? Poate ca mi-ar fi amintit de Harun- al- Rasid si de povestile din O mie si una de nopti…
Dinu: Realitatea pe care o traim n-are nicio legatura cu povestile acelea. Un imponderabil care s-ar putea numi destin a hotarat ca noi doi sa ne aflam acum in acest comportament si sa luam cunostinta de existentele noastre.
Anda: Aveti un dar de a complica lucrurile!… Ei, si daca am luat act de existentele noastre, ce-i cu asta? Credeti ca va fi preludiul unei fericiri viitoare? (Alt ton): Sunteti filosof?
Dinu: O, nu!
Anda: De mirare. Numai filosofii privesc cu telescopul orice fapt marunt, ca sa ajunga la cine stie ce concluzii abracadabrante. Viata e mult mai simpla.
Dinu: Nu stiu de ce am uneori tendinta sa desfar firul in patru.
Anda: Asta inseamna ca va complicati existenta. Spuneti-mi sincer, cate intrebari v-ati pus zarindu-ma singura in compartiment?
Dinu: Multe. Nenumarate. O sumedenie!
Anda: Oooo! Chiar asa?!
Dinu: Daca intalneam o fata urata, obisnuita, nu-mi puneam nicio intrebare. As fi ramas indiferent si mut ca un bust.
Anda (cocheta): Sunt, asadar, „frumoasa”? Rogu-va, nu ma priviti cu telescopul!
Dinu: Nici nu e nevoie. Mi-ajung ochii liberi. Ce m-as fi facut daca scapam trenul? Stiti, ceasul meu ramasese in urma.
Anda: Nu inteleg.
Dinu: Acceleratul nostru a plecat cu o intarziere de 10 minute. Nu vi se pare ciudat?
Anda: De ce ciudat?
Dinu: Pentru ca, de obicei, trenurile nu pleaca din Gara de Nord cu intarziere.
Anda: In afara de acesta, care v-a asteptat sa-l prindeti.
Dinu: Da. Ca sa-mi oferiti prilejul de a va intalni.
Anda: Iar incepeti? (Rade.) Nu credeti ca, mai degraba, pe mine a vrut sa ma serveasca… intamplareA?
Dinu: In ce fel?
Anda: Daca nu erati dumneavoastra, cu cine as fi stat de vorba? Cine imi oferea foc, sa aprind tigara? Prin urmare, vedeti, tot e o ratiune, nu? (Izbucneste in ras.)
Dinu: Nu radeti, domnisoara! E foarte serios. Intotdeauna e foarte serios cand in viata unui barbat apare o femeie.
Anda: In viata dumneavoastra n-a aparut pana acum nicio femeie?
Dinu: Ba da, au aparut cateva, dar tot asa au disparut. Au fost simple efemeride, care n-au lasat nicio urma. Dar in viata dumneavoastra?
Anda: Vreti sa fiu sincera? Ei bine, nu s-a ivit niciun barbat.
Dinu: E de necrezut! Pur si simplu, de necrezut!
Anda: De ce va mirati asa? Nici n-am avut timp pana acum. Sau, daca vreti adevarul, trebuie sa va marturisesc ca abia astazi s-a ivit un barbat in viata mea. (Rade cu pofta.)
Dinu: Buna! Ma bucura ceea ce aud. Daca va trebui sa jucati un rol in existenta mea, ne vom intalni si alta data, ne vom intalni mereu.
Anda: Tot asa, din intamplare?
Dinu: Desigur. In aparenta, din intamplare. Daca aprofundati lucrurile, atunci, din necesitate.
Anda: Sunt tare curioasa- daca ne vom mai intalni!
Dinu: Eu nu sunt deloc. Si astept senin sa se produca intamplarile. Nu fac nimic sa le grabesc, nici sa le aman. De aceea, nu m-am prezentat si n-am tinut sa fac cunostinta.
Anda: Adevarat, la ce bun? Daca ne vom revedea, va fi destul timp si pentru asta. Dar, cat de cat, nu incercati vreo presimtire?
Dinu: Va marturisesc sincer- nu.Dar dumneavoastra?
Anda: Eu, da. Mi se bate ochiul stang.
Dinu: Sunteti superstitioasa? (Rade.)
Anda: Putin. Cand mi se zbate ochiul stang, e de bine.
Dinu: La mine e tocmai contrariul.
Anda: Atunci, va previn: feriti-va de mine! Va pandeste, din umbra, o primejdie.
Dinu: Imi place s-o infrunt. Si apoi, ce as putea sa fac, daca…
Anda: A, da, uitasem povestea cu destinul. Va spun drept ca niciodata n-am avut cineva o discutie atat de stranie. Si cand ma gandesc ca, la inceput, imi pareati un pic nesuferit. Iertati-ma ca v-o spun!
Dinu: De ce nesuferit?
Anda: prea va uitati la mine cu ochi lacomi.
Dinu: Mi-am umplut ochii cu chipul dumneavoastra, ca sa mi-l pot reaminti oricand, dupa vointa.
Anda: Si cat timp o sa va ajunga provizia asta?
Dinu: Sa zicem, un an, doi, trei… N-are importanta. De acum incolo, am sa va port mereu in minte. Si am sa va dau numele care-mi place si pe care, poate, nu-mi aveti.
Anda: Hm! Interesant! Si, ma rog, ce nume imi dati? Sunt tare curioasa!
Dinu: Stiu eu? Sa ma  gandesc. Poate, Ghiocela; sau Crenguta; sau Alba.
Anda: „Alba” mi s-a mai spus. Nu-i mai bine sa ma considerati o clipa din viata dumneavoastra si sa ma dati uitarii?
Dinu: Stiu eu? De ce sa anticipam? Ramane de vazut. (Vrea sa aprinda o tigara. Nu gaseste bricheta.) Ei, drace! Unde-am pus-o? Doar am umblat adineauri cu ea. Parca a intrat in pamant.
Anda: Nu face nimic! (Scoate o cutie de chibrituri din poseda si-i da sa aprinda.)
Dinu (mirat, vazand ca are chibrituri): Dar…
(Ea izbucneste in ras; rad amandoi.)
(Mavazurile incep a porni. Trenul isi domoleste goana.)
Anda: Unde suntem?
Dinu: Am ajuns in Pitesti.
Anda: Asa repede? Nici n-am simtit cand a trecut timpul.
(Se ridica, isi ia valiza din plasa.)
Dinu (stupefiat): Ce-i asta? Coborati? Cu adevarat, coborati aici?
Anda: De ce va mirati?
Dinu: Nu ma asteptam. Ce pacat!
(Trenul incremeneste pe loc. De-afara se aude vocea conductorului: Pitesti, 10 minute!)
Anda: De ce pacat? Daca trebuie sa ne revedem, destinul va avea grija sa ne puna din nou fata-n fata.
Dinu: Ah, sa lasam destinul in plata Domnului!
Anda: Nu credeti in el?
Dinu: Nu stiu. Mi-am pierdut capul!
Anda: Cum sa va spun: adio sau la revedere?
Dinu: Mai bine, mi-ar spune cum va cheama.
Anda: Nu pot. Mi se pare prea devreme.
Dinu: Sunteti pitesteanca?
Anda: Nici asta nu-mi amintesc. Am o amnezie teribila.
Dinu: Pe mine ma cheama…
Anda: Nu, nu-mi spuneti, va rog. Nu stricati farmecul care s-a tesut intre noi. Stimate necunoscut, adio…
Dinu: Nu… La revedere, pe curand, cat de curand.
Anda (coborand): Fie! Insa, cu autorizatia… destinului.”
 
 

(Scrisoare de dragoste- Mihail Drumes)

PS: Erau mai multe convorbiri care-mi placeau, dar pana la urma a ramas asta. In plus, asta-i place si Cameliei.

Anunțuri

~ de Alinaaa pe Octombrie 30, 2010.

3 răspunsuri to “O convorbire in tren”

  1. Frumos!

  2. Ba deci 😐 eu acuma vad :))
    Trebuie sa fii ori nebun, ori plictisit la culme ca sa scrii atat!!! :))

  3. Am citit aceasta carte! o ador:X foarte frumos:x niciodata n-am mai vazut o carte structurata asa.si convorbirea in tren e doar un preview din carte! merita citita:X

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: