Mi-ai luat totul, tu, mare…

                                                                                                                                                                  …
        Mi se parea ca intreaga intindere de apa cuprindea in adancuri, printre perle, clipe. Clipe care mi-au ramas in minte pentru ca infatiseaza momentele in care am pierdut, infatiseaza batalii in care am fost invinsa, lucruri de pret ce mi-au fost luate.
       Acea maretie ce era scufundata in mare, devenita acum o epava ma face sa inghenunchez, lasandu-ma ca un soldat inchinat in fata regelui ce e pe cale sa-l ucida. Daca ar fi facut-o, m-as fi aflat si eu acolo, alaturi de imperiul meu si doar razele de lumina mi-ar mai cauta trupul. Ma simteam invinsa, cel putin la asta ma gandeam: la infrangere. Dar eram linisita. Nici valuri puternice care sa ma tulbure nu erau.  Aceasta imagine imprastia o atmosfera de pace sufleteasca si nu intelegeam de ce nici o lacrima nu-mi curata obrazul. De fapt, nu avea de ce sa-l curate, caci nu era patat de nici un strop de tristete, nici dezamagire, nici nimic. Toate acestea, simtite odata atat de accentuate, erau si ele pierdute acolo:  adanc, foarte adanc in mare. Vantul nu batea deloc, caci acel tinut imi distruse si furia, creand insa frumusetea acelei mari pe care nu o puteam cuprinde cu o singura privire. Imi trebuiau mii de brate pentru a putea iar acest gand, sau poate urmatorul, ma facuse sa zambesc. Mi-am amintit ca o singura prindere de mana, numai una, ma putea face sa zbor deasupra apei, ajutandu-ma astfel sa-i vad intreaga dimensiune.
       Cum a fost posibil, cum am putut lasa ca totul sa se prabuseasca, sa fie ingropat in adancuri? Aceasta intrebare cred ca-ti dai seama ca, odata ce am scris-o, gandit-o, simtit-o… am inchis strans ochii, iar o lacrima pribeaga vroia sa se arate. Si totusi, care era raspunsul?
        Marea… ascundea atata amaraciune; ca o lacrima. Caci asa a luat nastere. Spuneai ca plansul nu schimba nimic? De data asta a reusit sa faca ceva: a indepartat de mine aceste clipe.
       Inchizand ochii mintii, mi-am dat seama ca imensa intindere de apa putea fi cuprinsa in pumnul meu. Dar am preferat s-o las tot acolo, scufundata in sufletul meu, umbrita de salciile de la mal.
http://www.youtube.com/watch?v=ue_C-HHfAUo
Anunțuri

~ de Alinaaa pe Iunie 27, 2010.

7 răspunsuri to “Mi-ai luat totul, tu, mare…”

  1. Se poate vedea cu ochiul liber ca ti-ai lasat grijile acolo si ca apa te ajuta foarte mult,poate si heathcliff :>

  2. Off ma omori cu Heathcliff :-@

    😛

  3. In plus 😐 eu n-am pierdut ceea ce a pierdut Hearthcliff X_X, iar eu chiar nu gandesc asemeni lui X_X
    eu nu as fi devenit atat de dura cu micuta Cathy [-(
    si nu as fi spanzurat bietul caine :o3

  4. e frumos … bravo! 😉

  5. ce frumos post!!felicitari!!!

  6. cred ca articolul asta ar fi de folos multor elevi :)) doar daca inteleg ceva din el .. si nu vreau sa insinuez nimic.. scrii superb>:D<

  7. m-ai lasat in ceatza dar :-?? fie, merci? :-??

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: